Programe de editat poze gratis: iată care sunt cele mai bune

Cauți un program de editat poze gratuit și bun? În acest articol găsiți câteva programe gratuite de modificat poze, care pot să înlocuiască programele profesionale precum PhotoShop.

1
602
Programe de editat poze, download cel mai bun program de modificat poze gratuit.

Comunicarea pe rețelele sociale se bazează în principal pe conținuturi multimedia precum fotografii și videoclipuri. Publicarea unor poze interesante și de calitate poate îmbunătăți prezența vostră online, dar nu întotdeauna pozele ies bine și din acest motiv este necesar să aveți la dispoziție un program de editat poze bun și dacă se poate gratuit.

În acest articol vă prezentăm câteva programe de modificat poze gratis, alternative care, chiar dacă nu pot înlocui în totalitate programe profesionale precum Photoshop, Corel PaintShop Pro sau CyberLink PhotoDirector Ultra, vă pot ajuta să retușați fotografiile voastre.

GIMP

Acesta este unul dintre cele mai utilizate programe de editat poze gratis. Datorită numeroaselor funcții, filtre și opțiuni, GIMP este considerat de foarte mulți utilizatori o bună alternativă la Photoshop. De asemenea, este compatibil cu computerele Linux, Windows și Mac.

Funcțiile de editare sunt excelente și sunt foarte multe, cu puțin talent puteți sa realizați adevarate capodopere. Defectul mare este însă interfața grafică în stil vechi și puțin intuitivă.

Dacă interfața programului vă limitează, puteți încerca varianta GimpShop, practic este același program doar cu interfața grafica schimbată să se asemene cât mai mult cu Photoshop.

Înainte să începeți să folosiți GIMP, vă sfatuiesc să citiți tutorialele prezente pe site-ul oficial. Pentru o elaborare mai complicată pe YouTube se găsesc foarte multe tutoriale video cu ajutorul cărora puteți să întelegeți mai bine cum funcționează acest software.

GIMP este disponibil și în limba română și este compatibil cu o multitudine de formate, JPG, PNG, inclusiv PSD (Photoshop), icon-uri Windows (ICO), fișiere PS și EPS, fișiere PDF și FLIC (AutoDesk). Download GIMP de aici.

IrfanView

IrfanView este un vizualizator de fotografii, dar are, de asemenea, o întreagă serie de funcții care vă permit să modificați pozele rapid și simplu.

Printre cele mai utile funcții de editare se numără modificarea formatului fișierului imagine în orice alt format existent, redimensionarea pozelor, decuparea unor părți din imagine, eliminarea ochilor roșii, corectarea culorilor, rotire și alte câteva opțiuni de bază.

În plus, are o serie de filtre și efecte care pot fi aplicate cu o simplă atingere. De asemenea, are și funcția de a adăuga scris pe poze. Download IrfanView de aici.

Paint.Net

Un alt program de modificat poze gratuit și simplu de folosit este Paint.NET. Cu o interfață grafică foarte intuitivă pune la dispoziție principalele opțiuni de editare, cum ar fi rotire, redimesionare, decupare, dar și unele funcții mai avansate precum modificarea pe mai multe straturi, clonarea unei porțiuni din poză, adaugarea de filtre și efecte speciale, să corectați luminozitatea, culorile sau contrastul.

În plus, cu Paint.NET puteți să adăugați scris pe poze și unele forme geometrice, cum ar fi cercuri, dreptunghiuri, linii sau săgeți, opțiuni foarte utile dacă doriți să creați tutoriale cu poze.

Pe YouTube gasiti numeroase tutoriale video, dacă doriți să învățați să folosiți acest software de editat imagini. Download Paint.NET de aici.

PhotoScape

PhotoScape este un program gratuit pentru Windows care vă permite să editați pozele digitale punând la dispoziție o serie de instrumente care pot satisface atât utilizatorii avansați, care cauta unele instrumente mai sofisticate, cât și utilizatorii care caută doar un simplu program de modificat poze.

Software-ul vă permite să vizualizați și editați majoritatea formatelor imagine, să redimensionați pozele, să scrieți pe imagini, să corectați luminozitatea și culorile, să decupați pozele, să creați colaje și să retușați fotografiile utilizând diferite filtre.

Principalul avantaj al acestui program (care oferă funcții mult mai puține decât GIMP în domeniul editării fotografiilor) este acela că poate fi folosit cu ușurință chiar și de cei care nu au folosit niciodată un program grafic în viața sa.

Dacă doriți să încercați PhotoScape, pentru download faceți click aici.

PhotoFiltre

PhotoFiltre este un program de modificat poze gratuit asemănător cu Paint.NET, care vă permite să editați fotografii și imagini într-un mod simplu și intuitiv.

Programul are o interfață foarte simplă și oferă utilizatorilor o gamă largă de filtre și efecte pentru toate gusturile.

Principalele instrumentele de editare sunt toate puse la vedere și printre cele mai importante enumăr: redimesionare, decupare, corectarea culorilor și a luminozității, rotire și alte intrumente de bază.

În plus, cu PhotoFiltre puteți să modificați imaginile pe mai multe straturi și pune la dispoziție un mare număr de filtre și efecte speciale care se pot adăuga pe poze cu un singur click.

Suportă majoritatea formatelor imagine cunoscute, dar din păcate, varianta gratuită, nu suportă formatul RAW.

Dacă doriți să încercați PhotoFiltre faceți click aici pentru download.

Photo Pos Pro

Photo Pos Pro este un program de modificat poze gratuit, care până acum câțiva ani era un program contra cost.

Interfața programului este aglomerată cu pictograme și butoane, ceea ce îl face puțin mai greu de folosit la început, dar numărul de instrumente și caracteristici incluse în program este impresionant.

Cu Photo Pos Pro veți putea nu numai să editați fotografii și să vă optimizați imaginile, ci și să adăugați filtre și efecte speciale pentru a crea adevărate opere de artă.

Pe lângă editarea pozelor, puteți să creați și noi compoziții grafice de la zero și să utilizați Photo Pos Pro pentru a crea logo-uri și bannere.

Photo Pos Pro suportă modificarea pe mai multe straturi, măști, gradienți și texturi și suportă o gamă largă de scanere și camere digitale, precum și cele mai populare formate grafice.

Interfața programului vă permite să deschideți mai multe imagini în același timp și să anulați sau să repetați acțiunile de câte ori este necesar.

Deși nu dispune de cea mai bună interfață grafică din lume, Photo Pos Pro este un editor foto complet care vă poate ajuta să editați și să vă optimizați imaginile și chiar să adăugați anumite efecte speciale.

Dacă doriți să încercați programul Photo Pos Pro, pentru download și instalare faceți click aici.

PixBuilder Studio

Acest software de editat imagini este foarte asemănător cu programul Paint.NET, doar că pe lângă instrumentele de bază mai pune la dispoziție unele funcții avansate, astfel programul poate fi folosit atât de începători cât și de cei care au deja o anumită experiență cu programele de grafică.

Suportă majoritatea formatelor imagine, inclus formatul PSD și ICO.

Cu PixBuilder Studio puteți să redimensionați pozele, să corectați culorile, luminozitatea sau contrastul, să clonați anumite părți, să adaugați text și să adaugați diferite elemente grafice pe imagine, cum ar fi dreptunghiuri, elipse, săgeți, etc.

În plus, suportă și modificarea pe mai multe straturi.

O caracteristică demnă de luat în seamă: este un program de doar 3 MB și are nevoie de puține resurse ca să funcționeze. Deci este ideal pentru calculatoare mai vechi.

Dacă doriți să încercați programul PixBuilder Studio, pentru download faceți click aici.

Funny Photo Maker

Acest software este recomandat celor care doresc să realizeze imagini distractive. Nu pune la dispoziție obișnuitele instrumente de editare, cu acest program puteți schimbați fundalul unei poze, de exemplu puteți să vă adăugați poza în diferite scenarii, pe bani, reviste, calendare, scene din filme, etc.

În plus, puteți să adaugați pe poze diferite elemente grafice, artclip, filtre și text.

Utilizarea este foarte simplă, adaugați poza voastră, făcând click pe Add image, apoi din meniul din dreapta sus alegeți Frame, Face Fun, Artistic sau Collage, astfel puteți să alegeți diferitele efecte sau șabloane.

Ca să adaugați scris pe poze alegeți Edit și apoi Text. Puteți să alegeți diferite fonturi, culori sau efecte, astfel texul adăugat este mai interesant.

Când terminați cu modificările, ca să salvați poza faceți click pe Export, apoi aveți opțiunea să salvați poza pe calculator sau să o distribuiți pe unele site-uri de socializare.

După cum am mai spus, este un program de editat poze limitat, recomandat doar celor care doresc să adauge efecte și elemente grafice pe poze rapid și ușor. Pentru download faceți click aici.

MAGIX Photo Designer 7

Un alt program de editat poze bun și simplu de folosit este MAGIX Photo Designer 7. Programul este gratuit, dar după 7 zile trebuie să vă înregistrați gratuit pe site cu un e-mail valid, astfel primiți un cod de activare care trebuie introdus în interfața programului.

Programul pune la dispoziție obișnuitele instrumente de editare, cum ar fi redimensionare, decupare, rotire, corectarea culorilor și multe altele.

Sunt disponibile și unele efecte speciale și filtre care se pot aplica pe poze ușor.

Interfața grafică nu este una dintre cele mai frumoase, dar fiind simplă, se înțelege imediat cum se folosește acest software. Pentru download faceți click aici.

Dacă doriți, puteți să încercați și aceste aplicații web de editare poze online.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here