Jocuri multiplayer Android: iată care sunt cele mai bune și mai distractive

0
109

Articol actualizat în data de:

Dacă v-ați săturat să vă jucați singuri pe telefon împotriva unui jucător virtual fără viață și emoții, în acest articol găsiți cele mai bune jocuri multiplayer Android, care vă permit să vă jucați online cu prietenii sau să sfidați alți jucători necunoscuți din toată lumea.

Este evident că, spre deosebire de jocurile Android offline, ca să vă puteți distra cu aceste jocuri online multiplayer trebuie să aveți o conexiune internet bună și stabilă.

Deci, iată care sunt cele mai bune jocuri online multiplayer pentru Android:

Asphalt 8: Airborne

Primul joc multiplayer din acestă listă, Asphalt 8: Airborne, este pentru pasionații de viteza, care vor putea să-și demonstreze abilitățile la volan concurând împotriva altor jucători din toată lumea. Se pot sfida simultan până la 8 adversari.

Grafica jocului este foarte frumoasă și jocul pune la dispoziție peste 95 de mașini de curse, cu care puteți să concurați în 16 scenarii diferite, începând cu Veneția și terminând cu Deșertul din Nevada.

Ca să încercați Asphalt 8: Airborne apăsați aici.

Modern Combat 5

Modern Combat 5, jocuri multiplayer online gratis pentru Android.

Modern Combat 5 este unul dintre cele mai bune jocuri multiplayer cu împușcături în prima persoană (FPS), cu o grafică excelentă și acțiune captivantă.

Puteți să vă creați propria echipă cu prietenii voștri și apoi să sfidați online alte echipe din întreaga lume într-o luptă plină de adrenalină.

Ca să instalați jocul Modern Combat 5 pe telefon sau tabletă Android apăsați aici.

8 Ball Pool

Biliard online multiplayer Android.

Dezvoltat de miniclip.com, 8 Ball Pool este unul dintre cele mai populare jocuri de biliard multiplayer.

Pune la dispoziție 3 modalități de joc: offline, modalitate în care puteți să vă obișnuiți cu jocul, 1vs1, modalitate în care puteți jucați online împotriva unui prieten sau adversari din toată lumea și Turneu, modalitate în care jucați online în diferite turnee de biliard.

La fiecare partidă victorioasă puteți să câștigați premii în bani, bane care apoi îi puteți cheltui să cumpărați diferite îmbunătățiri.

Ca să instalați 8 Ball Pool de pe Magazinul Google Play apăsați aici.

Clash of Clans

Clash of Clans, joc multiplayer online pentru Android.

Clash of Clans este un joc de strategie gratuit, dezvoltat de către compania Supercell, disponibil pentru dispozitive iOS și Android.

Scopul jocului este acela de a dezvolta un sat, construind mine de aur, surse de elixir și să îmbunătățiți structurile construite. Evident, lucrurile nu sunt chiar atât de simple, deoarece va trebui sa lansați atacuri împotriva goblinilor în campania single-player și să vă apărați de incursiunile celorlalți jucători, în modul multiplayer.

Obiectivul final al jocului este să adunați cât mai multe trofee posibil, să aveți un nivel cât mai înalt posibil și să ajungeți cât mai sus în clasamentul mondial sau al țării.

Clash of Clans este un joc multiplayer „free-to-play”, care vă propune (destul de des) să cumpărați unele opțiuni contra cost, dacă doriți să vă îmbunătățiți situația rapid, dar oricum este unul dintre cele mai bune jocuri multiplayer gratuite pentru Android și fără să cheltuiți nici un ban. Download Clash of Clans.

ShadowGun: DeadZone

Shadowgun: DeadZone, cele mai bune jocuri multiplayer cu împușcături pentru Android.

Shadowgun: DeadZone este un joc cu împușcături gratuit pentru Android (third-person shooter), multiplayer, care pentru iubitorii acestui gen de jocuri este un „must have”.

Jocul este gratuit, dar pentru unele opțiuni trebuie să plătiți.

Shadowgun pune la dispoziție diferite modalități de joc, cum ar fi clasicul deathmatch, capturarea steagului, etc. Pentru a vă juca, Shadowgun are nevoie de conexiune la internet prin Wi-Fi și vă recomand să vă jucați pe un telefon cu ecran mare sau mai bine pe tableta. Jocul necesita de un dispozitiv Android puternic, din cauza graficii sale exigente. Download ShadowGun: DeadZone.

AdventureQuest 3D

AdventureQuest 3D este un joc de rol multiplayer din categoria MMORPG apreciat de foarte multi jucători din toată lumea.  În acest joc aveți la dispoziție foarte multe misiuni de dus la bun sfârșit, batalii în timp real care va vor ajuta să câștigați puncte de experiență utile pentru a trece la un nivel mai avansat.

AdventruQuest 3D este cross-platform, adică se poate juca pe mai multe sisteme de operare, deci jocul se poate juca de oricine cu orice dispozitiv. În plus, jocul pune la dispoziție și un sistem de mesagerie, astfel puteți să intrați în contact cu utilizatori din toată lumea.

AdventureQuest 3D se poate instala pe dispozitiv gratuit de pe Google Play, dar unele opțiuni sunt disponibile contra cost. Download AdventureQuest 3D de pe Google Play.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here