Jocuri offline pentru Android care se pot juca fără internet

0
98
Jocuri Android offline fara internet si gratis

Jocurile de pe telefoanele mobile sunt ideale ca să vă petreceți timpul, dar multe dintre ele funcționează doar dacă sunteți conectați la internet și este păcat să nu vă jucați dacă în zona unde vă aflați nu există conexiune la internet.

În plus, jocurile care funcționează numai cu o conexiune la internet, consumă mult mai multă baterie, afișează adesea anunțuri și necesită, în multe cazuri, o conexiune stabilă și funcțională.

Ca să vă puteți juca în tren, în avion, la malul mării, la munte sau în orice zonă unde telefonul mobil nu se poate conecta la internet, unde nu există rețele Wi-Fi, dar și când nu doriți să rămâneți conectați la internet pentru a nu fi deranjat de mesaje și notificări, puteți să instalați unele jocuri care funcționează offline, adică fără internet.

În acest articol vă prezint câteva jocuri gratuite pentru Android pe care le puteți juca fără să fiți conectați la internet.

Asphalt 8: Airborne

Jocuri fara net Android Asphalt 8 Airborne

Este unul dintre cele mai bune jocuri cu mașini de curse pentru Android în 3D, care pune la dispoziție diferite piste cu o grafică excepțională.

Ideal ar fi să vă jucați online, adică să concurați cu alte persoane din toată lumea, dar și fără o conexiune la internet cu acest joc vă puteți distra foarte bine și singuri, astfel, vă puteți testa abilitățile la volan. Pentru download faceți click aici.

Alto’s Adventure

Jocuri Android fara internet Alto's Adventure

Este un joc de acțiune gratuit pentru telefoanele cu Android care se poate juca și fără să aveți internet.

În acest joc întruchipați un crescător de lame, care trebuie să recupereze, pe un snowboard, cât mai multe lame fugite din țarc.

Grafica este foarte frumoasă, iar muzica care vă însoțește în acestă aventură este foarte captivantă. Ca să încercați jocul Alto’s Adventure faceți click aici pentru instalare.

BADLAND

Cele mai tari jocuri fara net pentru Android Badland

Este un joc de aventură gratuit pentru Android cu derulare orizontală 2D. Protagonistul jocului este un animal negru amuzant și scopul jocului este să ajungeți la sfârșitul parcursului fără să fiți înghițiți de întuneric. Ca să înțelegeți mai bine, partea stângă va avansa constant și va încerca să vă înghită.

Primele misiuni vor fi mai ușoare ca să vă permită să vă familiarizați cu comenzile jocului, dar apoi aventurile se vor desfășura in ambiente mult mai ostile. Ca să descărcați jocul faceți click aici.

Temple Run 2

Jocuri offline Android fara net Temple Run 2

Temple Run este unul dintre cele mai faimoase jocuri „endless runner” disponibile pentru dispozitive mobile și de curând a depășit pragul de 500 de milioane de descărcări, cu o medie de 4,3 stele din 5, din peste 8,2 milioane de recenzii.

Jocul este în stil „Indiana Jones”, personajul trebuie să alerge fără să se oprească sau să încetinească de-a lungul unui parcurs cu obstacole și victoria se bazează pe reflexe și pe capacitatea a observa din timp capcanele.

Grafica este deosebit de frumoasă în 3D și jocul se poate juca și fără internet. Dacă doriți să încercați Temple Run 2 faceți click aici.

Defender 2

Jocuri Android gratis fara net Defender 2

Este un joc de strategie și apărare, în stil ”tower defense”, în care trebuie să vă apărați castelul de armatele monștrilor care vă atacă.

Ca să vă apărați trebuie să așezați, în mod strategic, pe drumul spre castel diferite turnuri de apărare, care au diferite abilități.

Grafica este destul de plăcută și jocul este foarte distractiv. Ca să instalați Defender 2 pe telefonul vostru faceți click aici.

Doodle Jump

Jocuri fără net gratis Doodle Jump

Doodle Jump este unul dintre cele mai populare jocuri pentru Android, cu peste 1 milion de recenzii și peste 50 de milioane de instalări, care se poate juca și fără net.

Scopul jocului este să-l conduceți pe Doodler, o creatură cu patru picioare și cu un nas lung și să ajungeți cât mai sus posibil sărind pe platforme și evitând obstacolele (monștrii, extratereștrii, platforme care se rup, etc.), fără să vă opriți.

Jocul permite jucătorilor să aleagă diferite scenarii, cum ar fi în pădure, în spațiu, în ocean sau teme speciale pentru sărbătorile de Crăciun, Paște sau Halloween.

Grafica este discretă și jocul este cu adevărat captivant. Pentru instalare faceți click aici.

Jetpack Joyride

Jocuri offline fara net pentru telefon Android Jetpack Joyride

În acestă listă cu jocuri fără net gratis pentru telefoane Android nu puteam să nu includ și Jetpack Joyride, unul dintre cele mai descărcate jocuri de pe Magazinul Google Play. În prezent are peste 100 de milioane de instalări și peste 4,6 milioane de recenzii cu 4,4 stele din 5.

Scopul jocului este să-l ajutați pe Barry să fugă cât mai departe cu un Jetpack furat, adunând pe parcurs cât mai muți bani și evitând rachetele și razele laser care încearcă să vă ucidă personajul.

Înainte de fiecare misiune, puteți să citiți informațiile despre misiune pe care trebuie să o completați în timp.

Misiunile vă permit să treceți la niveluri superioare. Când se câștigă toate stelele unui nivel puteți să treceți la următorul și primiți o recompensă în bani și o medalie.

Cu banii câștigați puteți să vă cumpărați haine noi, un jetpack nou și mai puternic sau diferite instrumente care vă ajută personajul în timpul fugii.

Este un joc foarte captivant cu o grafică plăcută, ideal să vă jucați când aveți câteva minute libere. Pentru instalare faceți click aici.

Plants vs. Zombies 2

Plants vs. Zombies 2, Jocuri fara net pentru telefoane Android.

Cu peste 100 de milioane de descărcări și peste 5,5 milioane de evaluări, cu o medie de 4,4 din 5 stele, Plants vs. Zombies 2 este unul dintre cele mai populare jocuri de strategie în stil ”tower defense”.

Scopul jocului este să vă apărați casa de hoardele de zombi care vă atacă neîncetat. Ca să faceți acest lucru trebuie să plantați strategic pe teren diferite plante care vor lupta împotriva dușmanilor pe măsură ce aceștia înaintează.

Grafica este frumoasă și fluidă, iar nivelurile de joc sunt foarte multe și o să înfruntați zombi egipteni, pirați și cowboy. Primele niveluri de joc sunt mai ușoare, astfel vă obișnuiți cu comenzile și înțelegeți funcționarea jocului, dar pe măsură ce înaintați în joc înfruntările devin tot mai grele. La sfârșitul fiecărui nivel în care câștigați primiți niște bani pe care îi puteți cheltui să cumpărați îmbunătățiri.

Dacă doriți să descărcați jocul Plants vs. Zombies 2 faceți clic aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here