Programe de supraveghere video prin internet cu camera web

0
73
Download gratis cel mai bun program de supraveghere video cu cameră web webcam

Articol actualizat în data de:

Webcam, camere IP sau orice sursă video/audio poate fi folosită ca instrument de supraveghere video/audio, fără să cheltuiți bani pe sisteme de supraveghere sofisticate, care de multe ori ne oferă aceleași funcții sau opțiuni (plătind multi bani), ca un simplu sistem de supraveghere făcut cu ajutorul unui computer, o camera web (sau mai multe) și un program de supraveghere video gratuit.

Cum se poate realiza un sistem de supraveghere video și audio gratis? Foarte simplu! În acest articol veți găsi cele mai bune programe de supraveghere video prin internet, care se pot folosi în mod gratuit și pe termen nelimitat.

iSpy

iSpy Connect este un program gratuit (open source) care transformă un calculator și o camera web într-un sistem de supraveghere video și audio. Practic cu o cameră web (webcam) și un microfon puteți să înregistrați tot ce se întâmplă în mediul înconjurător.

Ca orice alt bun program de acest tip, iSpy, înregistrează video și/sau audio doar când detectează mișcare sau sunete, astfel fișierul video/audio creat nu va fi de dimensiuni mari și nu va ocupa mult spațiu pe HDD.

Nu este prea pretențios în ceea ce privește resursele hardware: eu l-am testat cu succes pe un calculator mai vechi cu Windows XP instalat, un vechi Pentium 4 de 2,5 GHz și 1 GB RAM.

Specific că folosind mai multe webcam, cu atât mai mult va fi necesară memorie RAM. Eu cu configurația aceasta am folosit 3 webcam și totul mergea perfect. În ceea ce privește camerele web, sunt bune toate.

Înregistrarea se face pe Hard-Disk, se poate înregistra și pe serverul online de la iSpy Connect, dar în acest caz trebuie plătit un abonament de circa 7 dolari/luna. În abonament este inclus și controlul în timp real prin intermediul internetului, alerte prin SMS sau e-mail. În versiunea free puteți să vizionați camerele web în timp real doar în interiorul rețelei LAN și nu aveți alerte SMS sau email.

Interfața grafică este foarte intuitiva și ușor de folosit, alegeți sursele video pe care doriți să le folosiți și setați diferitele opțiuni care sunt disponibile, de exemplu sensibilitatea cu care este interceptată mișcarea, diferitele acțiuni în caz de mișcare detectata, etc. Dacă nu vă descurcați, citiți manual de instrucțiuni (în engleză) de pe site-ul iSpyConnect. Download iSpy Connect

YawCam

Un alt program bun și gratis pentru supraveghere cu camera web este și YawCam. Cu acest software puteți să salvați imagini statice sau video, cu detector de mișcare sau fără.

Camera web se poate seta să se activeze doar când detectează mișcare (și să salveze imagini sau video doar în acel moment), să filmeze neîncetat sau de exemplu să captureze imagini la un interval de timp predefinit.

Imaginile și videoclipurile pot fi salvate pe calculator sau pe un server FTP (dacă aveți unul). Dacă salvați fișierele video pe calculator acestea pot fi accesate în streaming (calculatorul vostru va funcționa ca un server), dar în acest caz trebuie să configurați routerul deschizând porțile necesare, dacă nu faceți acest lucru înregistrările nu vor fi accesibile din afara.

Interfața grafică este destul de intuitivă, dar este foarte important să înțelegeți cum se configurează diferitele funcții, mai ales dacă doriți ceva în plus, cum ar fi streaming-ul de exemplu. De aceea vă sfătuiesc să citiți instrucțiunile de folosire (în engleză) care se descarca împreună cu programul. Download YawCam.

ContaCam

Un alt program de supraveghere video bun și gratuit este ContaCam. Cu ajutorul senzorului de mișcare (la care se poate seta sensibilitatea și mărimea ariei în care acționează), ContaCam este capabil să se activeze doar când în aria supravegheată se mișca ceva.

Se poate alege să facă doar poze sau să înregistreze video (în cazul în care alegeți video se poate seta câte fotograme pe secunda doriți, dimensiunile, adăugarea de audio, nivelul de compresie, etc.).

Interfața grafică este foarte intuitivă, făcând programul ușor de folosit și de către utilizatorii mai nepricepuți. Download ContaCam.

Sentry Vision Security

Sentry Vision este unul dintre cele mai simple programe de supraveghere video, care se poate folosi gratuit pe calculatoare Windows. Cu ajutorul acestui software puteți să transformați un calculator cu o camera web într-un sistem de supraveghere video și audio, capabil să înregistreze doar când este mișcare în aria supravegheată și să trimită alerte prin email sau SMS dacă detectează mișcare.

Înregistrează (video și audio) tot ce se întâmplă în mediul înconjurător și dacă doriți, se poate vedea în timp real ceea ce „vede” camera web prin intermediul internetului.

Sistemul este ușor de gestionat și activitățile de activare, vizualizare și control pot fi efectuate cu ajutorul unui smartphone Android sau iPhone. Download Sentry Vision Security.

Alte programe de supraveghere video-audio gratis

  • CyeWeb (Security Camera Suite): este un foarte bun software de supraveghere și pune la dispoziție numeroase funcții și opțiuni. Din păcate, din cauza tuturor acestor opțiuni avansate, programul nu este foarte intuitiv, deci este recomandat doar acelor utilizatori care au nevoie de unele opțiuni avansate și mai ales au timpul necesar să înțeleagă bine cum funcționează acest software.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here