Programe pentru e-mail: care este cel mai bun client de poșta electronică?

0
221
Clienți e-mail, cele mai bune programe pentru e-mail gratis

Articol actualizat în data de:

Un client de poștă electronică (e-mail) este un program care permite gestionarea și organizarea mesajelor e-mail de către utilizatori direct pe calculator. Practic, utilizatorul unui serviciu de poșta electronică poate să instaleze un program pentru e-mail și după configurarea acestuia, va putea să citească sau să trimită mesaje e-mail de pe calculator. Este evident faptul că trebuie sa fie conectat la internet calculatorul.

Exista și o altă categorie de clienți e-mail, numita „client webmail”, programe care nu se instalează, ci pot fi folosite online, fiind puse la dispoziție de către furnizorul de servicii e-mail.

Avantajul acestor clienți consta în faptul că puteți să vă accesați poșta electronica de oriunde vă aflați, de pe orice calculator (acasă, birou, internet cafe) și nu trebuie configurat nimic, este îndeajuns să introduceți username și password și în câteva secunde vă accesați posta electronica. Dezavantajul consta în faptul ca se poate gestiona doar un account e-mail pe rând, dacă aveți mai multe conturi de e-mail acest fapt poate fi deranjant.

Când este vorba despre programe pentru e-mail, primul program care ne vine în minte este Microsoft Outlook. Acest client de posta electronica este unul dintre cele mai bune, dar din păcate nu este gratuit, fiind inclus în suita de programe de birou Office. Până acum câțiva ani, exista Outlook Express, un client de email foarte elementar, dar gratuit, care nu mai este dezvoltat și distribuit de către Microsoft (a fost înlocuit cu Windows Live Mail, care nu este cine știe ce și funcționează bine doar cu serviciile Live/Hotmail).

Dacă aveți mai multe conturi de posta electronica, vă sfătuiesc să folosiți un client de email, care, în funcție de programul folosit, pe lângă faptul ca puteți sa citiți și să trimiteți mesaje e-mail direct de pe computer, mai pun la dispoziție și alte funcții utile, cum ar fi gestionarea mai multor conturi e-mail, vă anunță când primiți un email nou, puteți să stocați mesajele pe calculator (astfel le puteți consulta și offline), vă pune la dispoziție posibilitatea să adăugați diferite filtre mesajelor în intrare, sa recunoască, să filtreze și să refuze mesajele de posta electronica nedorite (spam) sau integrează sisteme de criptare, cum ar fi PGP sau GPG.

În continuare, găsiți lista celor mai bune programe de e-mail gratuite, care va permit să organizați, să citiți și să trimiteți mesaje e-mail direct de pe calculator.

Thunderbird

Thunderbird este un client de poștă electronică gratuit, dezvoltat și distribuit de către Mozilla Foundation, comunitatea de programatori care dezvolta și celebrul browser Firefox.

Thunderbird a fost dezvoltat în paralel cu „fratele” său mai cunoscut, browser-ul Mozilla Firefox și după părerea multora, acest client de posta electronica a fost creat sa intre în competiție cu Outlook Express, programul de posta electronica inclus în sistemul de operare Windows.

La început, se credea că răspândirea programului Thunderbird va avea nevoie de mai mult timp, în comparație cu Firefox, pentru că este mult mai greu sa convingi un utilizator să schimbe un program așa de personal și important, cum este un client de posta electronica, în comparație cu schimbarea unui simplu browser. Cu toate acestea, după o luna de la lansarea primei versiuni oficiale (în decembrie 2004), Thunderbird depășise deja doua milioane de descărcări.

Acum, Mozilla Foundation a creat proiectul Lightning, care va combina funcțiile puse la dispoziție de către Thunderbird cu cele ale programului Mozilla Sunbird, alt program faimos dezvoltat de către Mozilla, care gestionează calendarele. În acest fel, Thunderbird va intra în competiție directa nu numai cu Outlook Express/Live Mail, dar și cu versiunea completa a programului Outlook, furnizata contra cost de către Microsoft în pachetul Office.

Thunderbird este un program pentru e-mail foarte flexibil, potrivit atât utilizatorilor începători, care nu au mai folosit un astfel de program, cât și utilizatorilor experți, care au nevoie de unele funcții avansate.

Acest software de e-mail pune la dispoziție diferite funcții utile, printre care evidențiez:

  • filtru antispam bazat pe Naive Bayes spam filtering;
  • protecție împotriva mesajelor phishing;
  • suporta diferite extensii gratuite, care se pot instala în funcție de necesitățile utilizatorului;
  • aspectul grafic se poate personaliza cu diferite teme gratuite;
  • se pot crea diferite filtre, astfel mesajele email sunt adăugate automat în diferite foldere;
  • mesajele se pot ordona în funcție de diferite criterii, cum ar fi data, expeditor, prioritate sau alte criterii;
  • se pot importa mesajele email de la alți clienți de poștă electronică, cum ar fi Eudora sau Outlook;
  • include un motor de căutare rapid și foarte eficient;
  • gestionează account POP și IMAP;
  • posibilitatea vizualizării bazata pe tab-uri;
  • rulează pe Windows, Linux și Mac OS X;
  • funcționează și pe rol de cititor de RSS;
  • este disponibil și în limba română.

Interfața grafica este intuitiva și bine organizată, cu toate funcțiile principale ușor accesibile. În partea din stânga găsiți folderele cu posta în intrare, în ieșire și coșul de gunoi. Partea centrala este împărțită în doua părți, una superioară care include lista mesajelor și o parte inferioara, unde se poate vizualiza conținutul mesajelor.

După cum am mai spus, funcțiile programului se pot extinde cu unele suplimente (add-ons) gratuite. Printre cele mai importante evidențiez:

  • Contacts Sidebar: va permite sa creați un cadru cu agenda în fereastra principala a programului, similar cu Outlook Express. Fără acesta extensie, agenda este disponibila într-o fereastra noua.
  • Enigmail: este un supliment care permite utilizatorilor sa folosească sistemul de autentificare și criptare oferit de GnuPG și PGP.
  • Lightning: va permite sa gestionați calendarul și agenda.
  • Webmail: va permite sa configurați programul cu anumite web-mail (cum ar fi Hotmail), care, altfel, ar funcționa doar online sau cu Microsoft Outlook.

În acest moment, consider Thunderbird cel mai bun și mai complet program pentru e-mail, bineînțeles, dintre cele gratuite. Download Thunderbird.

Sylpheed

Sylpheed este un program gratuit și open source, care vă permite să gestionați mesajele e-mail pe computer.

Caracterizat de o interfață grafică simplă (poate chiar prea simplă pentru aceste timpuri) și intuitivă, Sylpheed este unul dintre cele mai rapide programe pentru e-mail.

Pana când aveți puține email-uri (câteva zeci) nu veți prețui prea mult rapiditatea programului, dar când mesajele e-mail încep sa fie mai multe (câteva mii) sunt sigur ca veți nota diferența dintre Sylpheed și alți clienți de posta electronica.

Ca orice alt program de email care se respecta, Sylpheed include un filtru antispam și suporta protocoalele POP3, APOP, IMAP4rev1, SMTP, SMTP AUTH si NNTP.

În plus, programul include și o funcție foarte utilă care permite sa creați unele șabloane de răspuns rapid, astfel când aveți putin timp la dispoziție puteți să folosiți aceste șabloane și cu un simplu click puteți să răspundeți rapid mesajelor.

Interesant, bun și gratis, este cu adevarat o buna alternativa clientului de posta electronica Microsoft Outlook. Download Sylpheed.

Opera Mail

Mai demult era un modul inclus în browserul Opera, dar de ceva timp a devenit un client e-mail de sine stătător.

Opera Mail se deosebește de alți clienți e-mail prin grafica foarte frumoasă și numeroasele opțiuni puse la dispoziție.

Se poate asocia o etichetă de culoare diferită fiecărui mesaj e-mail, astfel puteți să găsiți mai repede orice mesaj și se pot crea etichete foarte ușor.

Din păcate se pare că s-a renunțat la dezvoltarea programului, adică nu vor mai fi actualizări în viitor, dar programul funcționează perfect. Download Opera Mail.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here